Jurnalul călătoriei noastre printr-o „ţară” fascinantă, în care, la aproape fiecare intersecţie de drumuri, se află câte o troiţă cu braţele întinse spre cer ca într-o rugăciune mută! Proiectul care redescoperă poveştile unei lumi pe cale de dispariţie, le adună, le conservă şi le spune mai departe ( în albume de fotografie şi poveşti, colecţii de cărţi poştale, mini filme documentare, expoziţii, etc) Ţara Făgăraşului (Ţara Oltului) înseamnă zona binecuvântată dintre Munţii Făgăraşului, Olt şi dincolo de el. Peste 60 de sate, răsfirate în jurul Cetăţii Făgăraşului (una dintre cele mai bine conservate din Europa) şi traversate, şerpuit, de Drumul Naţional 1 (Braşov - Sibiu) „Ţara” cu poveştile eroilor partizani care au luptat, din munţi, împotriva comunismului, sau a celor care au trecut, vitejeşte, prin 2 războaie mondiale şi au rămas drepţi, ca brazii. „Ţara” cu lanţul de biserici fortificate, mixul aproape perfect de culturi ( românească, săsească, maghiară) “Ţara” cu peisaje fabuloase, ţesături autentice, suveica ce colindă prin lume, meşteri populari - „tezaure umane vii”, arhitectură si oameni faini, multe tradiţii păstrate, încă, cu sfinţenie şi o bucătărie gustoasă, plină de arome şi poveşti! „Ţara” în care batem grăbiţi la porţi şi suflete închise, ca să salvăm de la uitare şi ignoranţă o bucăţică de Românie autentică! De ce ne grăbim? Pentru că în ritmul în care ne mor bătrânii, ne mor şi poveştile! Ori poveştile astea, sunt, pentru noi, CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DIN LUME! (proiect iniţiat şi coordonat de Alina Zară)

vineri

o zi prin Mandra, in Saptamana Mare




Foto Marius Blana si Mihai Sin. 
Gazda: Alina Zara si Muzeul de Panze si Povesti din Mandra

In Mandra, in ajun de Pasti, ulitele au alta culoare... un soi de nuanta-metafora, care razbade de la prima adiere de vant, pana la palmele muncite ale batranelor care framanta cozonac, sau ochii mari ai copiilor care invata sa faca oua pentru Sarbatoarea Invierii! Anul acesta, impreuna cu o echipa TVS Brasov si echipa de la Muzeul de Panze si Povesti din Mandra care pregatea o expozitie speciala pentru Castelul Bran, am umblat din poarta in poarta sa vedem si sa simtim, si noi, aceasta culoare-nuanta-metafora speciala! E un amestec de... curcubeu, cu bucurie, pace si lumina! 



Dis de dimineata, la familia Sima se facea cozonacul! Mama Veta are 85 de ani si este o traditie ca ea sa framante aluatul, cu toata familia in preajma (adunata de sarbatori din toate colturile tarii). "Framant de la 18 ani, de cand m-am maritat... Pui de toate si o rugaciune! La sfarsit ii scoatem din cuptor, lasam sa li se ridice sufletul la Cer si apoi unul il rupem in mana, il punem pe masa sa se raceasca si il mancam cu totii. Niciodata nu am dat gres! "
















Tanti Orita facea curateni prin casa ei frumoasa ca un muzeu. Nenea Ionica era prin curte, deretica, lumina ograda...






La biserica se sfinteau Pastile, se spovedea si se impartasea...




la Veta Gogului in curte, copiii din echipa de la Muzeul de Panze si Povesti, atelieru sezatoare Mandra Chic, invatau sa faca oua pentru Inviere! Fierte in foi de ceapa, cu frunzulite presate in stramp ca design si date cu slanina pentru luciu... Tanti Veta si tanti Olimpia, imbracate in costume de sarbatoare, le povesteasc copiilor despre acest obicei specific mandrenilor:)
































Apoi tanti Victoria cu credinta ei in Dumnezeu, povestile vechi de Pasti si urari pline de har...





seara, copiii invata, intr-un scurt pelerinaj pe ulite, despre drumul crucii si primesc oua de ciocolata de la Parintele Mitu...
























Un comentariu:

  1. Superba prezentare, ca de obicei a satelor, a obiceiurilor si traditilor din Tara Fagarasului. Felicitari Alina!

    RăspundețiȘtergere