Jurnalul călătoriei noastre printr-o „ţară” fascinantă, în care, la aproape fiecare intersecţie de drumuri, se află câte o troiţă cu braţele întinse spre cer ca într-o rugăciune mută! Proiectul care redescoperă poveştile unei lumi pe cale de dispariţie, le adună, le conservă şi le spune mai departe ( în albume de fotografie şi poveşti, colecţii de cărţi poştale, mini filme documentare, expoziţii, etc) Ţara Făgăraşului (Ţara Oltului) înseamnă zona binecuvântată dintre Munţii Făgăraşului, Olt şi dincolo de el. Peste 60 de sate, răsfirate în jurul Cetăţii Făgăraşului (una dintre cele mai bine conservate din Europa) şi traversate, şerpuit, de Drumul Naţional 1 (Braşov - Sibiu) „Ţara” cu poveştile eroilor partizani care au luptat, din munţi, împotriva comunismului, sau a celor care au trecut, vitejeşte, prin 2 războaie mondiale şi au rămas drepţi, ca brazii. „Ţara” cu lanţul de biserici fortificate, mixul aproape perfect de culturi ( românească, săsească, maghiară) “Ţara” cu peisaje fabuloase, ţesături autentice, suveica ce colindă prin lume, meşteri populari - „tezaure umane vii”, arhitectură si oameni faini, multe tradiţii păstrate, încă, cu sfinţenie şi o bucătărie gustoasă, plină de arome şi poveşti! „Ţara” în care batem grăbiţi la porţi şi suflete închise, ca să salvăm de la uitare şi ignoranţă o bucăţică de Românie autentică! De ce ne grăbim? Pentru că în ritmul în care ne mor bătrânii, ne mor şi poveştile! Ori poveştile astea, sunt, pentru noi, CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DIN LUME! (proiect iniţiat şi coordonat de Alina Zară)

joi

la samanat gogoase si fasole

Ca sa mergi sa semeni la sfarsitul lunii mai in camp, e cam tarziu... Dar asa sunt ultimii ani... Cu primaveri indaratnice. Nea Ilie a lu Cojocaru din Mandra s a urcat pe bicicleta, a agatat dupa el carutul cu 2 saci de gogoase si o punga cu fasole, a tocmit un cal sa-i pregateasca locul din "Gura Puntilor" si s-a apucat de treaba... " Mi-o făcut Ionică a lu Hiroiu randurile cu calu, si pun incet tot locu asta. Nu-i mai mare de 4 ari, da-i bun ca-i langa sat. Gogoasele se pun cam la un lung de laba piciorului. Da sa fie un picior sanatos de barbat, cam numarul 42-43. Fusolea pun cam 6 boane intr-un cuib. I cam tarziu, da pana la toamna s-or face ele... Si Doamne-Ajuta! Ca e nevoie de ploaie, de soare si de pamant cu rod, inger pazitor de hoti - si cine sa le dea daca nu Hal de Sus..."





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu