Jurnalul călătoriei noastre printr-o „ţară” fascinantă, în care, la aproape fiecare intersecţie de drumuri, se află câte o troiţă cu braţele întinse spre cer ca într-o rugăciune mută! Proiectul care redescoperă poveştile unei lumi pe cale de dispariţie, le adună, le conservă şi le spune mai departe ( în albume de fotografie şi poveşti, colecţii de cărţi poştale, mini filme documentare, expoziţii, etc) Ţara Făgăraşului (Ţara Oltului) înseamnă zona binecuvântată dintre Munţii Făgăraşului, Olt şi dincolo de el. Peste 60 de sate, răsfirate în jurul Cetăţii Făgăraşului (una dintre cele mai bine conservate din Europa) şi traversate, şerpuit, de Drumul Naţional 1 (Braşov - Sibiu) „Ţara” cu poveştile eroilor partizani care au luptat, din munţi, împotriva comunismului, sau a celor care au trecut, vitejeşte, prin 2 războaie mondiale şi au rămas drepţi, ca brazii. „Ţara” cu lanţul de biserici fortificate, mixul aproape perfect de culturi ( românească, săsească, maghiară) “Ţara” cu peisaje fabuloase, ţesături autentice, suveica ce colindă prin lume, meşteri populari - „tezaure umane vii”, arhitectură si oameni faini, multe tradiţii păstrate, încă, cu sfinţenie şi o bucătărie gustoasă, plină de arome şi poveşti! „Ţara” în care batem grăbiţi la porţi şi suflete închise, ca să salvăm de la uitare şi ignoranţă o bucăţică de Românie autentică! De ce ne grăbim? Pentru că în ritmul în care ne mor bătrânii, ne mor şi poveştile! Ori poveştile astea, sunt, pentru noi, CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DIN LUME! (proiect iniţiat şi coordonat de Alina Zară)

miercuri

casa ciudata...

 Spre după amiază am trecut Oltul îndărăt de la Hălmeag (pe unde am hălăduit toată dimineaţa) şi am făcut stânga din Şercaia, cu gândul să ne întoarcem la Făgăraş prin satele de sub munte... Când traversezi Ohaba, imposibil să nu-ţi atragă atenţia o casă mai altfel decât altele... mai „creepy”, cum ar zice ardelenul astăzi! O casă dărăpănată, din piatră, a cărei faţadă e tapetată de peste 10 ani, cu un soi de colaje cu temă religioasă! Nimeni nu ştie să-ţi spună exact povestea casei. Exista o variantă, mai demult, cum că acolo ar fi locuit un copil cu puteri paranormale, care vorbea cu Dumnezeu... Apoi că proprietarii ar fi descoperit o bucată de lemn sfânt, apoi că locuinţa ar fi bântuită de fel de fel de spirite... De data asta ne-am oprit, să aflăm cu urechile noastre povestea! Ne-am făcut curaj şi am bătut la poartă.

Nu era nimeni acasă! Pălanul pe jumătate căzut era legat zdravăn cu nişte sfori... vecinii nu prea vroiau să ne spună mare lucru, motivând că nu ştiu exact care-i treaba înăuntru. Şi când ne pregăteam să plecăm, am văzut venind pe drum, prin zăpadă, un bărbat şi o femeie! Amărâţi, îngheţaţi, cu ochii injectaţi, semănând cu ruina casei în poarta căreia ne oprisem să batem! O vecină din vale ne-a făcut semn că ei sunt proprietarii şi a intrat in curte, spionându-ne curioasă de după gard... Îmbrăcaţi în negru, cei doi veneau ca nişte ulii spre noi! Am zâmbit şi le-a spus direct că au o casă interesantă şi că am vrea să-i ştim povestea! S-au descreţit şi ei, au inceput să vorbească unul peste altul, au deschis poarta şi ne-au poftit în curte! Nu am înţeles mare lucru, pentru că povestea nu mai este coerentă! Atâta doar, că proprietarul, bătrânul Dobrin, a fost om aşezat, care a făcut războiul şi a avut 2 copii. Pe Gheorghe şi pe Cornelia, care erau în faţa noastră, zgribuliţi, rebegiţi, săraci lipiţi. Pierduseră cumva tot pământul moştenit, casa sta să se dărâme peste ei, dar aveau o poveste de spus: „ in 1992 tăiam lemne la un vecin surdo mut, am dat peste o buturugă, care atunci când s-o crăpat am dat peste lemnul lui Ifraim din Biblie! Am descoperit exact cum spune la cartea Sfântă... ” Bucăţica de lemn a devenit celebră în perioada aceea, apoi bărbatul împreună cu sora sa au început să facă un fel de colaje cu iconiţe, cu decupaje de imaginii pe teme religioase, din hârtii pe care le aruncau unul sau altul! Ceva, ceva,  din povestea cu copilul am regăsit în bălmăjelile femeii care ne povestea că are doi copii la orfelinat, da că sunt mai deştepţi ca oricare copil de pe lume. Că i-a dus acolo deoarece nu avea cum să-i mai ţină într-o casă care stă să cadă pe ei şi în care era un întuneric şi un frig infiorător. Ferestrele erau zidite, sau blocate, nu era pic de lumină înăuntru, doar colecţii de vechituri adunate de prin gunoaie şi asezate ca la expoziţie. Asta e „pasiunea” unor oameni care trăiesc căutand prin gropile de gunoi: să facă un soi de colaje şi expoziţii în propria curte şi casă, pe frontarul locuinţei! Aparent nu se pune problema valorii artistice, dar povestea, casa şi prezenţa lor este una care reuşeşte să te infioare! „ Ne îndeletnicim cu aşa ceva ca să atragem atenţia asupra casei, să ne ajute cineva cu casa, ca să pot să aduc copchiii îndărăt acasă, să poci avea unde să-i ţâi şi cu ce să-i cresc!”
 Clădirea este, categoric, o „ciudăţenie” din Ţara Făgăraşului, a cărei poveste am incercat să o spunem scurt şi la obiect (cu emoţia reală a primului contact cu locul),  în paralel cu plasarea story ului pe harta turistică a zonei, pentru cei dornici de „spookie adventures”, cum ar zice astăzi ardeleanul. Casa se află în Ohaba, la numărul 11! Pentru unii poate să nu fie nimic ciudat, sau misterios ci pur şi simplu niste oameni săraci, care-şi ineacă amarul in băutură şi intr o formă de expresie usor "ţignită". Pentru alţii, însă, e o pată de culoare, unică în zona noastră (indiferent de ceea ce  a dus la afişarea acestei imagini care-ţi atrage atenţia de la o poştă şi pe care n ai cum să o ignori - luaţi această ultimă expresie şi ca pe o motivaţie a opririi noastre asupra acestei poveşti)

10 comentarii:

  1. Am citit si mam uitat la aceste poze cu lacrimi in ochi. Dupa privirea din ochi a celor doi frati, iti poti da seama ca ei probabil au ceva boala mintala. Traiesc si ei cum pot si poate traiesc din pomana si mila veinilor. Foarte rau ma durut faptul cind am citit ca vecinii nu prea vroeau sa vorbesca de aceasta casa si cum alta vecina spiona de dupa gard. Se pare ca tot satul se feresc (s-au poate tin frica) de ei si supravietuesc si cei doi frati pe acest pamant asa cum poate, secluzi si respinsi de toti, si isi cauta mangaierea si comfortul prin decupaje religioase si alte colectii de prin gunoiele satului. "Gunoiul unora este Comoara si Bogatia altora" Dupa cit se vede cu atita au ramas. O poveste Cidata si plina de Compatimire. Multumim pt ca ati publicat aceasta poveste alaturi de celelalte frumusetii ale Tarii Fagarasului. Si aceasta poveste este o realitate.

    RăspundețiȘtergere
  2. trista poveste, eu sincer ii cunosc pe oamenii astia, si nu vreau sa spulber aparentele dar sunt niste alcoolici ... saraci, saraci dar beau de sting, ii inteleg ca le e greu pe lumea asta plina de greutati, dar totusi ..... si treaba asta cu casa lor, dupa parera mea e o prostie, un mod ciudat rau de a iesi in evidenta.

    RăspundețiȘtergere
  3. Adevarat Sorina; dupa cum am spus mai inainte se pare ca au o boala mintala si dupa confirmarea ta de alcolisti, sigur alcolul lea afect conditia mintala de a judeca si asa au ajuns in situatia in care sunt. Alcolismul este o boala care distruge si omoara multe vieti. Oricum, intersanta, ciudata si trista poveste.

    RăspundețiȘtergere
  4. Consider ca relatarea dumneavoastra e usor edulcorata si nu prea are nimic de- a face cu realitatea. Cred ca acesti oameni si- au creat propria lor realitate, iar a va rapota strict la marturisirea lor e cu siguranta gresit. Cat despre felul in care ei vietuiesc, ei bine, fara ajutorul oamenilor din Ohaba sau Sinca Veche chiar nu ar reusi. Nu as spune ca vecinii -(si satenii in general)sunt indiferenti, atata timp cat ii ajuta oferindu- le de munca, mancare si uneori bani. Asa cum intuia si doamna care a postat primul comentariu, oamenii au probleme psihice, iar locuitorii din zona cunosc fondul ereditar al acestor probleme. Cat despre copiii femeii pe care o prezentati, as spune ca nu sunt departe de neamul lor . O perioada ei au fost adusi la Ohaba, insa comportamentul lor lasa de dorit, poate nu doar din cauza unei lipse acute de educatie, ci si din cauza problemelor mostenite, de ordin psihic.
    Si poate ca nu as fi tinut mortis sa fac aceste precizari, daca nu as fi avut o legatura afectiva cu Ohaba. Pot intelege ca este o ciudatenie pentru un strain care trece prin zona si vede casa respectiva, insa la un prim contact cu acesti oamnei e lese de inteles ca ar trebui sa ne punem un semn de intrebare cu privire la felul in care ei isi inteleg si isi marturisesc existenta. Oamenii din sat, vecinii, pe care i- ati intalnit si care nu vorbesc despre caz, sunt cei care au invatat sa ii tolereze pe acesti doi frati de- a lungul vremii.
    Si apoi, sunt multe alte lucruri de retinut din Ohaba. Poate Biserica din deal, fosta Bisearica a ohabenilor- astazi monument istoric, poate faptul ca Radu Anton Roman isi trage radacinile din Ohaba, intitulandu- si primul sau volum de poezie chiar ”Ohaba- tara asta”. Poate ca ar mai fi interesant de stiut ca la Ohaba se afla cea mai veche moara din Tara Fagarasului, care inca functioneaza.
    Haideti sa minimalizam kitch- ul si efectul pe care acesta il are asupra noastra, haideti sa ne concentram asupra valorilor si sa nu mai jignim locuri prin raportarea la o parte din oamenii locului. Sa incercam sa privim padurea, si nu uscaturile ei.
    Fie- mi iertata interventia, insa Ohaba, si asa un loc mic si cu oameni putini, merita totusi sa o mai apere cate cineva...

    RăspundețiȘtergere
  5. Excelent comentariu de mai sus! Multumesc foarte mult. Pacat ca acei vecini intrebati de casa si locuitorii ei sau cam ferit sa spuna Tarii Fagarasului un simplu adevar si cea ce era o realitate. Poza celor doi frati a strigat la mine de la prina vedere "Boala Psihica" Cum ai mentionat tu mai sus, cred si eu ca oamenii din sat si vecinii au invatat sai tolereze si tot din mila lor si a altora, ce doi supravietuiesc. Eu ma uit cu drag la fiecare poza care este publicata de Tara Fagarasului si abea astept sa vad moara si biserica devenita monument istoric si sa citesc povesti culese si din acest sat Ohaba.

    RăspundețiȘtergere
  6. Si eu astept cu mare interes povesti despre Ohaba...
    Pentru inceput avem aici povestea unui ” hobean” adevarat- Radu Anton Roman, cel care, in versurile sale, surprinde Ardealul întreg ca pe ”un fel de Ohabă supradimensionată”, asa cum specifica si autorul articolului.

    Cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  7. http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/jurnalul-national/un-tanar-din-ohaba-print-550585.html

    RăspundețiȘtergere
  8. Bravo Iulia..tin sa va spun k Lulliloo..este nepotica parintelui Mircea, vechiul preot al satului Ohaba...parca peste 35 de ani de munca in parohia ohaba..daca nu ma insel..dar nu ma insel, cred..si ma bucur ..k apara cu atata mandrie si inversunare satul ei din copilarie..Bravo Iulia..si ea chiar are dreptate in ceea ce spune sunt multe alte lucruri frumoase in satul copilariei mele.....

    RăspundețiȘtergere
  9. femeia cu cine a facut cei 2 copii..?am inteles ca cei 2 care locuiesc in casa sunt frati

    RăspundețiȘtergere
  10. deci cum spune povestea chear te infioara....astazi la munca aveam ceva de lucru la numaru 9 si am ramas uimit si infiorat cand am vazut acea casa....din cate am vorbit cu un domn ei sunt o familie saraca.....si cu o boala pshihica care se dezvolta altcumva fatza de alte boli....,cei doi frati erau astazi in curte.....mai faceau niste colaje.....dar nu mi-am permis sa ma apropii de curtea lor ca pur si simplu te ia un fior mai aparte.....insa si nu inteleg de ce unii oamenii(sateni) au o ura pentru acei frati....pana la urma ei au ïmpodobit"" casa lor nu a altora...cu toate ca e cam exagerat.... dar totusi cand am intrebat cu ce se ocupa vecina de la 11....... m-i s-a raspuns...... cu un ton urat ca de ce toata lumea vede numai casa lor....pentru ca sunt si alti oamenii cumsecade in ohaba......toata lumea cum trece opreste si se uita si fotografiaza........casa....... deci pur si simplu asa gandesc satenii satului.......
    ...

    RăspundețiȘtergere