Jurnalul călătoriei noastre printr-o „ţară” fascinantă, în care, la aproape fiecare intersecţie de drumuri, se află câte o troiţă cu braţele întinse spre cer ca într-o rugăciune mută! Proiectul care redescoperă poveştile unei lumi pe cale de dispariţie, le adună, le conservă şi le spune mai departe ( în albume de fotografie şi poveşti, colecţii de cărţi poştale, mini filme documentare, expoziţii, etc) Ţara Făgăraşului (Ţara Oltului) înseamnă zona binecuvântată dintre Munţii Făgăraşului, Olt şi dincolo de el. Peste 60 de sate, răsfirate în jurul Cetăţii Făgăraşului (una dintre cele mai bine conservate din Europa) şi traversate, şerpuit, de Drumul Naţional 1 (Braşov - Sibiu) „Ţara” cu poveştile eroilor partizani care au luptat, din munţi, împotriva comunismului, sau a celor care au trecut, vitejeşte, prin 2 războaie mondiale şi au rămas drepţi, ca brazii. „Ţara” cu lanţul de biserici fortificate, mixul aproape perfect de culturi ( românească, săsească, maghiară) “Ţara” cu peisaje fabuloase, ţesături autentice, suveica ce colindă prin lume, meşteri populari - „tezaure umane vii”, arhitectură si oameni faini, multe tradiţii păstrate, încă, cu sfinţenie şi o bucătărie gustoasă, plină de arome şi poveşti! „Ţara” în care batem grăbiţi la porţi şi suflete închise, ca să salvăm de la uitare şi ignoranţă o bucăţică de Românie autentică! De ce ne grăbim? Pentru că în ritmul în care ne mor bătrânii, ne mor şi poveştile! Ori poveştile astea, sunt, pentru noi, CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DIN LUME! (proiect iniţiat şi coordonat de Alina Zară)

luni

povesti cu ghivoli si drigane



Pe nenea Mitru lu Bădicica l-am întâlnit în hotarul Şercăiţii cu Ohaba. Are 75 de ani dar îi mai harnic decât 3 tineri vânjoşi din vremea noastră la un loc. Ieşise la curăţat fânaţa "ca să hie şi câmpu fain de sărbători". Nu are copii. " Sunt doar eu cu muierea, doi bătrâni. ! În tinereţe o fost bine, că n-am avut nici o grijă - numa unu de hălălalt, da acum, la bătrâneţe, i mai greu... I tare greu... De sărbători, când încep copchii şi nepoţii vecinilor să le umple casele şi sufletele, noi n avem de ce ne bucura. Doar de bucuria lor! Aşa o hi vrut Dumnezău. Ne facem de lucru cu gospodăria, cu câmpu, cu viaţa..." A muncit toată viaţa. Se trezeşte de dimineaţă cu muiere cu tot şi se apucă de treabă. Fiecare cu sectorul lui. Femeia cu casa, bărbatul cu gospodăria şi ogoru. Dar se şi ajută unul pe altul ori de câte ori e nevoie... " Acum, mai nou, bem dimineaţa şi câte oţâră de cafea, ca să prindem putere. Rachiu? Nu dimineaţa, că am observat că mă moaie la treabă. Câte o data, sara la cină, ori dumineca şi de sărbători " Nenea Mitru şi încă un consătean îs singurii care mai lucră pământul cu ghivolii... In Tara Fagarasului cresc ultimele drigane. Bun laptele, gras, dar oamenii nu mai vor sa tina bivolite. Nu prea stiu nici ei de ce. Poate pentru ca bivolita, dupa o fatare, nu poate fi mulsa la fel de multe luni ca o vaca. Unde mai pui ca o bivolita ajunge la patru ani la maturitate, nu la doi, precum junica. Sate unde odinioara nu existau vaci, dar fiecare gospodar se mandrea cu macar doua bivolite, nu mai au acum decat cateva exemplare. Locul lor a fost luat de vite, mult mai profitabile, cred oamenii. Desi, o vita este buna de muls vreo 10 ani. O bivolita, poate si 30 de ani. Unde mai pui ca cele din urma au faima de a fi prea putin pretentioase la hrana. Pretentioase sunt insa la boli, bivolitele avand faima ca nu prea da nici una in ele. În Şercăiţa li se spune ghivoli, dar nenea Mitru ne povesteşte că în Drăguş oamenii le zic drigane... I acelaşi lucru!





Ghivoliţele îs copchii lui... Sunt dresate de se mişcă după semnul mâinii. Nenea Mitru stă în mijlocul ogorului, vorbeşte cu ele şi dă circular din mână ca un poliţist de la circulaţie, iar animalele lui se întorc în loc! "Îs oţâră ostenite şi ele, că am plecat de dimineaţă. Am mai şi grăpat un loc, sub coastă... Îs bătrâne şi ele, ca mine. Au cam 25 de ani. Io le am de aproape 20... Le cheamă Coprina şi Nişca. Aşa le-am zâs de când le-am adus acasă. Una-i cu lapre şi una-i să fete.. " Si rade! Ridică şapca în semn de salut şi ne urează drumuri bune şi sănatate. Şi ne face să-i promitem că, într-o zi, cândva, dacă o mai trăi, ne băgăm să-i cunoaştem şi muierea: " Am trei tei curăţaţi fain la poartă!"



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu