puterea de a merge mai departe...

 Ana lu Mocanu are 80 de ani fără unu. Stătea la poartă, în Vad, pe lăicioară şi rădea mere pentru plăcintă. „Am 7 meri în grădină şi îs atâta de buni si cumsăcade, că în fiecare an adun saci întregi. Îs mari, nu mă poci sui în ei, să culeg poamele direct de pe crangă, dar ute, este-s adunate de pe jos, mai bătucite şi tot or rezistat până la Paşti. Fac compot în posturi şi de sărbători plăcintă cu mere.” Câteva găini pestriţe au iesit şi ele la poartă... Femeia e senină, frumoasă, blândă. Stă în soarele de aprilie ca o cadră şi vorbeşte liniştită despre multele-i necazuri: „N-am avut viaţă uşoară. Acum 4 ani mi-o murit bărbatu, acum 3 ani băiatu – că l-o călcat un copchil din ăştia de bani gata din oraş, care s-o îmbătat într-o sară, o omorât un om şi o ieşit bazma curată..." Tace preţ de o clipă! " Acum 2 ani o murit şi fata. O fost tare beteagă după ce o murit frate-so! L-o iubit tare mult... şi s-o dus şi ea după el. Am rămas sîngură! Aşa o vrut Dumnezău Drăguţu... îi mulţumesc în fiecare zi pentru ele bune şi pentru că mi-o dat puterea şi înţelepciunea să nu urăsc şi să caut vinovaţi ...Mă mai ajut cu ginerile meu. O rămas şi el sângurel, săracu...Am vândut calu după ce o murit băiatu. Mai ţâu o vacă, o mâţă, un câne şi 12 găini. Am un hectar de pământ pe care pui cucuruz şi gogoaşe. Anul trecut m-am năcăjit iar tare că mi-o furat vulpea 2 curci, cocoşul hăl frumos şi 7 pui. Da, dacă aşa o vrut Dumnezău... " ... credinţa Anei este de nezdruncinat. Un mic Iov al zilelor noastre în faţa căruia ne scoatem pălăria şi rămânem dezarmaţi! Rade mere în continuare şi le numără: 42! „ Fac vo 4 plăcinte, că-s moi şi le mâncăm mai uşor. Da am făcut şi 2 cozonaci, că aşa-i legea de Paşti...”
Credinţa fără fapte e moartă - şi femeia ne mai face o demonstraţie de supremă omenie: ne vorbeşte într-una de vecinu ei, olog, căruia " i-au tăiat eştia ajutorul social. Oameni buni, îi în cărucior, n-are pe nimeni. L-au condamnat la moarte. Ce să-i fac?"  Femeia are pensie nu mai mare de 400 de lei, dar zice că alţii au mai puţân şi nu vrea să se plângă. Din banii ăştia, în fiecare săptămână cumpără pită de la prăvălie pentru vecinul olog. Îi duce de mâncare de unde are şi ea şi o preocupă soarta lui... " Dumnezău este calea, adevărul şi viaţa. Facă-se voia lui! Dacă e să mă rog pentru ceva, e pentru uşurarea chinului omului ăstuia... că noi, restu, dacă ne putem mişca şi ruga, putem întoarce lumea cu fundu-n sus. Chiar dacă pentru unii suntem ticăloşi, că n-avem averi, casa-i părăginită şi ginerile meu mai bea şi umblă nebărberit... Să nu ne dea Dumnezău Drăguţu cât putem duce!" Şi să nu judecăm sufletele îmbrăcate în zdrenţe...