Jurnalul călătoriei noastre printr-o „ţară” fascinantă, în care, la aproape fiecare intersecţie de drumuri, se află câte o troiţă cu braţele întinse spre cer ca într-o rugăciune mută! Proiectul care redescoperă poveştile unei lumi pe cale de dispariţie, le adună, le conservă şi le spune mai departe ( în albume de fotografie şi poveşti, colecţii de cărţi poştale, mini filme documentare, expoziţii, etc) Ţara Făgăraşului (Ţara Oltului) înseamnă zona binecuvântată dintre Munţii Făgăraşului, Olt şi dincolo de el. Peste 60 de sate, răsfirate în jurul Cetăţii Făgăraşului (una dintre cele mai bine conservate din Europa) şi traversate, şerpuit, de Drumul Naţional 1 (Braşov - Sibiu) „Ţara” cu poveştile eroilor partizani care au luptat, din munţi, împotriva comunismului, sau a celor care au trecut, vitejeşte, prin 2 războaie mondiale şi au rămas drepţi, ca brazii. „Ţara” cu lanţul de biserici fortificate, mixul aproape perfect de culturi ( românească, săsească, maghiară) “Ţara” cu peisaje fabuloase, ţesături autentice, suveica ce colindă prin lume, meşteri populari - „tezaure umane vii”, arhitectură si oameni faini, multe tradiţii păstrate, încă, cu sfinţenie şi o bucătărie gustoasă, plină de arome şi poveşti! „Ţara” în care batem grăbiţi la porţi şi suflete închise, ca să salvăm de la uitare şi ignoranţă o bucăţică de Românie autentică! De ce ne grăbim? Pentru că în ritmul în care ne mor bătrânii, ne mor şi poveştile! Ori poveştile astea, sunt, pentru noi, CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DIN LUME! (proiect iniţiat şi coordonat de Alina Zară)

luni

frumusetea si intelepciunea celor 100 de ani...


Are 99 de ani. O cheama Maria! Maria Lorencz.  Din Bruiu. Toata viata ei a muncit si a avut grija de copii si de nepoti! Are ochii blanzi si vorba dulce, inteleapta, calda... In fiecare dimineata se scoala, se spala la lighean,se roaga si isi face 3 feluri de mancare, iese in gradina si prin curte si asteapta musafiri sa i omeneasca si sa povesteasca cu ei! Are un bat tocit, pe care de ani de zile il poarta "preventiv"! Are 13 gaini si 3 pisici! Ce nu se mananca in ziua respectiva da la pisici si a doua zi isi face alta mancare! Cand am fost noi avea pilaf cu carne de porc, zama de gogoase si compot de poame. La plecare i am spus sa aiba grija de dumneaei! A ras aproape zgomotos de naivitatea noastra: "IO SA AM GRIJA DE MINE? HAHA, DUMNEZAU DRAGUTU ARE GRIJA DE MINE! SI DE MINE SI DE VOI... Doamne-ajuta! "




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu