Ne mor bătrânii... Rămân uliţele pustii! Şi se duc cu povestile lor cu tot, cu credinţa, cu neamul, cu blândeţea, înţelepciunea şi curajul cu care au trăit mai bine de 80 de ani! Tătucu a murit în Săptămâna Luminată. Potrivit Tradiţiei, e singura perioadă în care porţile Raiului sunt deschise... A fost soare în ultima zi a lui aprilie. În cimitir, munţii stăteau să cadă peste noi. Au rămas însă neclintiţi,să vegheze la capătâiul bunicului blând, care se pusese să hodinească pentru totdeauna, şi a bunicii frumoase, care a rămas singură, să-l plângă... pentru că acum 57 de ani, într-o zi frumoasă ca asta a jurat cu mâna pe suflet: "până când moartea ne va despărţi". Şi dincolo de ea!
"O fost ca un fulger care m-o traznit in moalele capului. Si ce daca eram batrani amandoi? Era al meu. Aveam grija unul de altu...Mi-o adus toata viata, in fiecare zi, flori cand se intorcea din camp. Acum, la batranete, trimitea mereu pe careva sa mi cumpere de la oras... Azi noapte am intins mana prin somn sa l copar, sa l intreb daca i bine... si am gasit locul gol. M o strafulgerat pana in fundul sufletului si am inceput sa plang... Azi dimineata, cand am deschis ochii, am vazut vaza noastra veche, goala. Si am plans iar... O sa pui niste flori din curte in ea, ca sa nu mi mai fie asa amare diminetile... "
dragii de ei :)
RăspundețiȘtergereimpresionant, o poveste similara (tot 57 de ani) au trait si bunicii mei