povesti cu inceput de toamna prin satele de peste Olt...

foto: Marius Blană

Anul asta, de "Ziua Crucii", tomna a fost mai frumoasa ca niciodata! Si daca tot era sarbatoare, ne-am luat picioarele la spinare, aparatul foto si am trecut Oltul, spre satele sasesti! Am luat-o incet, peste dealul Galatiului, apoi am facut dreapta spre Lovnic si ne-am tot dus... Batea un vanticel cald, a toamna! Soseaua era buna, satele primitoare, cu siraguri de case frumoase si oameni pe la porti, cu biserici vechi, ascutite ca niste sulite - de paza si cu o multime de povesti frumoase, ne Spuse!

LOVNIC. Povestea casutei cu 5 ferestre la strada! 

Stateau la poarta cuminti, senini, pe bancuta, cu ochii inchisi si zambind inspre "in sus". Ana si Mihai Rechetes sunt simbolul sasilor plecati in Germania, care se intorc cu precizia unui ceas, sa se incarce cu bucuria acelui "acasa" - ce s-a intiparit genetic, in toata fiinta lor. "Am plecat in 1996, dar ne intoarcem mereu. Tragem aci, la o cumnata, dar casa noastra era tot pe ulita asta. Uite, cea cu 5 ferestre la strada! A plecat feciorul prima data, apoi ne-a scris si ne-a intrebat: No, ce faceti, veniti sau nu mai veniti? Ca m-am saturat de mancare cumparata de la magazinele astea...:) Parca ne-o fost mila de el... era o zi frumoasa de toamna, ca asta... am hotarat sa adunam recolta, sa randuim tot si sa ne ducem la el! Am ramas acolo... am vandut casa si ne-am mutat definitiv! Cumnata mea nu a stat decat 2 saptamani si nu i-a placut! Noroc pentru noi, ca avem unde sa venim acum. Iesim la poarta si uite, se vede si casuta noastra: cea cu 5 ferestre la strada!" Repeta cu drag aceeasi fraza cu o bucurie plina de lacrimi undeva in strafunduri! Si, cu toate acestea, continua cu o fraza care ne ia prin surprindere: "Nu ne-am mai intoarce inapoi! Am trecut de 75 de ani si la varsta asta acolo ne e mai... comod! Atat: doar un pic mai comod! Casa noastra e tot aici. Pe ulita asta, cea cu 5 ferestre la strada!"   

Dacia. O poveste cu trei vecine si Dumnezau Dragutu...

Batranele stateau frumoase, pe laicioara, la poarta. Cu cate o carte de rugaciuni in poala - zdrentuita de timp, cu maciuca sprijinita langa ele, cu baticele de duminica pe cap... Ana lui Tica al Bundi are 82 de ani. Leila lu Micu are 86, iar vecina de din sus, Fira, are 91. "Avem copchii, toate trei, dar is mari, la casa si cu treaba lor! De noi are grija Dumnezau Dragutu. Ma duc sa bat si la Hira sa iasa si ea, ca ute asa ne petrecem zilele de sarbatoare, toate trei, de povesti. De o viata! ... Nu vrea sa ghie ca nu se simte prea bine azi... Da sa stiti ca asa amarate cum ne vedeti, avem cate o bucata de pamant pe care o mai lucram cum putem, avem cate un cane, un purcel si cateva gaini. Nu-i usor nici cu munca asta la tara, stie numai Dumnezau Dragutu - aici nu e loc pentru puturosi, cum ii tot auz pe la televizor ca vind tot pe la oras si se muta la tara sa se hodineasca" Si rad amandoua, cum n-au mai ras demult! "Eu am avut si o capra care m-o necajit tare si am dat-o la stana. Vecina o avut multe gaini si le-o mancat dihoru, lu Hira i s-o uscat via - nu este usor, domnisorilor! Dar numa cu chicioarele inainte ne mai dam duse de aici si numa dupa Dumnezau Dragutu. Cat ne-ar certa copchiii sa ne duca la bloc, la caldura, cu veceu langa camera noastra - mai bine imi cumpar un car de lemne si auz cum trosneste iarna pe foc, decat sa auz fiecare miscare a vecinilor si ei pe ale mele! Si vecini din aia pe care nu ii cunosti - ca asa e moda pe la oras. Vai, multumec lui Dumnezau Dragutu tu  Leila ca stiu cine sta dincolo de gard..." Iar rad amandoua, pana la lacrimi... numai ele stiu de ce! Si lovesc cu bastoanele in pamant de placerea discursului sfatos! "Mergeti cu Dumnezau Dragutu!"

Dacia. Intr-un sopron in care sunt adunate fel de fel de obiecte vechi, un baietel picta pe sticla. Mihai a invatat de la mama lui, care impreuna cu toata familia restaureaza troitele din zona, deseneaza pereti, lemne, sticla, piatra, plastic... O casa cu poarta vesnic deschisa!:)

Cetatea Rupea - inchisa pentru restaurare pana la anul, pe vremea aceasta...

Mercheaşa. Batranul Carpatilor - cel mai vechi copac din zona 

 900 de ani. Stejarul care a "prins" naşterea Transilvaniei, a „ţării de dincolo de păduri"...

Nu ajungi usor la Batranul din Carpati! Locuitorii din Mercheasa nu au prea auzit de povestea asta. Am intrebat ceva oameni si toti ridicau din umeri! Unii chiar aveau senzatia ca ii luam peste picior! Noroc ca aveam ceva coordonate geografice. Asa ca ne-am indreptat spre capatul satului. Am pornit pe jos, pe drumul desfundat al vitelor pana am dat peste ciurdari. Nenea Petre ne-a fost ghid priceput... Am batut 4 km printr-o padure de stejari vechi de cand lumea. Prin poienite cu nuscele, prin santuri secate, peste dealuri si vai, ca in povestile de cand eram mici si invatam ca intr-o zi o sa ajungem si noi sa cautam tineretea fara batranete... Fara nenea Petre si  seceta din ultima luna e aproape imposibil sa ajungi! Dar si cand ajungi acolo... 

Minunea maiestuoasă, pe care o veţi vedea vă va răvăşi, la propriu. Specia stejatului este Quercus robur şi are o circumferinţă, măsurată la înălţimea de 1,3 m de la pământ, de 9,3 metri; are o înălțime de 21,3 metri şi are o coroană aproape întreagă, frumos rotunjită. În plus, până la înălţimea de trei metri de la pământ, are cinci cioturi, urme ale unor ramuri rupte de-a lungul vieţii sale. Copacul este sănătos şi nu a fost afectat de insecte dăunătoare, iar în partea de jos are patru zone cu scoarţă arsă superficial, probabil urme ale focurilor făcute de ciobanii care au grijă de vitele satului. Procedura de declarare a „Bătrânului Carpaţilor" ca monument al naturii a fost declanşată de Asociaţia Geopark Perşani.

Mai jos un pic de batranul stejar e o "slatina", unde inca mai vin locuitori sa ia apa sarata care vindeca diverse boli si cu care femeile inca mai pun muraturi! Pe acolo se invart si cativa copii frumosi, dar saraci lipiti pamantului, imbracati ponosit, cu ochi albastri,  care te opresc din drum doar ca sa ii admiri si sa ii mangai o clipa! Petruta era blanda, firava! Ne-a intrebat daca avem bomboane, ne-a scos impreuna cu nene Petre apa din slatina, apoi  - cu un fluierat vanjos, de barbat, din varful degetelor, a inceput sa adune la un loc caii, bivolii, caprele, vacile, taurii. Se insera - trebuia sa bage ciurda in sat! Nu mai era vreme de copilarit...