Jurnalul călătoriei noastre printr-o „ţară” fascinantă, în care, la aproape fiecare intersecţie de drumuri, se află câte o troiţă cu braţele întinse spre cer ca într-o rugăciune mută! Proiectul care redescoperă poveştile unei lumi pe cale de dispariţie, le adună, le conservă şi le spune mai departe ( în albume de fotografie şi poveşti, colecţii de cărţi poştale, mini filme documentare, expoziţii, etc) Ţara Făgăraşului (Ţara Oltului) înseamnă zona binecuvântată dintre Munţii Făgăraşului, Olt şi dincolo de el. Peste 60 de sate, răsfirate în jurul Cetăţii Făgăraşului (una dintre cele mai bine conservate din Europa) şi traversate, şerpuit, de Drumul Naţional 1 (Braşov - Sibiu) „Ţara” cu poveştile eroilor partizani care au luptat, din munţi, împotriva comunismului, sau a celor care au trecut, vitejeşte, prin 2 războaie mondiale şi au rămas drepţi, ca brazii. „Ţara” cu lanţul de biserici fortificate, mixul aproape perfect de culturi ( românească, săsească, maghiară) “Ţara” cu peisaje fabuloase, ţesături autentice, suveica ce colindă prin lume, meşteri populari - „tezaure umane vii”, arhitectură si oameni faini, multe tradiţii păstrate, încă, cu sfinţenie şi o bucătărie gustoasă, plină de arome şi poveşti! „Ţara” în care batem grăbiţi la porţi şi suflete închise, ca să salvăm de la uitare şi ignoranţă o bucăţică de Românie autentică! De ce ne grăbim? Pentru că în ritmul în care ne mor bătrânii, ne mor şi poveştile! Ori poveştile astea, sunt, pentru noi, CELE MAI FRUMOASE POVEŞTI DIN LUME! (proiect iniţiat şi coordonat de Alina Zară)

joi

Scurtu, virtuoz popular


In ziua a 4 a am dat iute, iar, o fuga pana in Mandra, sa povestim cu nenea Gheorghe Scurtu, batranul care canta la fluier... Acum, ca si a vandut vacile, da bine la gaini si la oi de mancare si pleaca si cate trei zile de acasa sa cante, te miri pe unde... Azi l am gasit pe Dealul Bisericii cu cele cateva oite ale lui, care asculta de fluierul sau ca de o bagheta magica (cred, totusi, ca si cucuruzul din corfita este un element esential in aceasta prietenie) S-o schimbat iute cu hainele "hele bune, romanesti" si a inceput sa ne povesteasca:
" Primul fluier pe care l-am tinut in mana o fost a lu strabunicu meu, din Sinca Noua... Avea aproape 100 de ani. Era crepat si-l lipeam cu smoala. Cand umblam cu vacile prin padure am inceput sa-mi fac io fluiere de soc. La scoala, am avut noroc de un dascal bun, care ne invata sa altoim meri, sa castram purcei si sa luam notele muzicale... Si m-am apucat de cantat: am fost in formatia de fluierasi a satului, la concursuri, cantam in armata ca sa scap de instructie. Dupa care, acum 50 de ani m am insurat in Mandra! Lu nevasta mea si la ai mei nu le prea placea muzica, n-am vrut sa i nacajesc si n-am mai pus mana pe fluier zeci de ani... Abia dupa ce o murit femeia am mai inceput sa cant. acum ii invat si pe copchiii din sat, ca i pacat sa nu ramaie unul cu darul asta"
sa ne povesteasca (povestea lui aici ) si sa ne cante


Albumul foto al proiectului, de pe Facebook, aici:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu